Credem în impactul benefic pe care îl poate avea o societate în care tinerii sunt integrați și pot avea acces la mijloacele necesare pentru a se dezvolta. O preocupare permanentă a noastră este incluziunea socială prin educație și sprijinirea proiectelor cu impact social.
„Într-o industrie atât de dinamică precum cea auto, meseriile viitorului despre care se vorbește atât de mult sunt deja aici. Așa că e nevoie să accelerăm pregătirea noilor generații. Învățământul dual prefațează cum va arăta societatea viitoare, într-o economie care necesită să fie aliniată unor meserii concrete și extrem de bine ancorate în nevoia de business. Rolul nostru este de a fi responsabili și de a interveni din timp în educația tinerilor care aleg un parcurs asociat învățământului dual profesional. Ne implicăm activ în comunitate și dezvoltăm parteneriate cu licee de profil. În liceu, elevul învață teorie, iar la Dacia vede produsul finit în linia de montaj și are șansa de a urmări procese de fabricație într-o uzină modernă și de calitate, având acces la cele mai noi tehnologii din industrie”, a declarat Simona Popovici, HR & HSE General Manager Roumanie.
“Asistăm de prea multe ori la neajunsurile din procesul de educație, în toate etapele de învățare. Din păcate, sunt zone geografice dezechilibrate în ceea ce privește accesul la educație, iar rata abandonului școlar timpuriu este printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Pandemia izbucnită în anul 2020 a impus trecerea la învățământul online, iar experiențele digitale au pătruns puternic în viețile noastre. E important ca școala să nu se oprească și, din acest motiv, continuăm să îi susținem pe cei care se confruntă cu lipsuri materiale în familiile în care se dezvoltă. Le asigurăm continuitate în activitățile curriculare, fără grija obstacolelor legate de conexiunea și desfășurarea orelor online, ținând cont de această alternanță a prezenței fizice cu cea online”, a declarat Gabriel Vieru, director al Uzinei Mecanica și Șasiuri Dacia.
„La RTR, concepem mașini. Inginerii noștri nu sunt roboți, dar se folosesc de avantajele roboticii în procesele care presupun concepția și testarea unei piese și, mai apoi, a vehiculului care prinde forma finală. Traiectoria noastră este uzina, locul, unde, da, apar și roboții. Concepem o Dacia pe care o adaptăm unei uzine care folosește roboți în procesele de fabricație. Fără această sinergie, între concepție si producție, nu am atinge calitatea recunoscută de clienții noștri din toată lumea. Tinerii pe care îi susținem în competiția de robotică Nextlab.Tech pot fi trendsetter-ii de mâine. Ei vor da tonul industriei. O industrie care merge în pas alergător, iar responsabilitatea noastră este de a-i susține să fie pregătiți, să facă față provocărilor de mâine. La Creative Lab, copiii vor învăța să imprime 3D, fiind asistați de tutorii noștri”, Alexander Simionescu, director al centrului de inginerie, Renault Technologie Roumanie