Kilometrul Bine

Învățământ dual

invatamant-dual-dacia-km-bine invatamant-dual-dacia-km-bine

Într-o industrie atât de dinamică precum cea auto, meseriile viitorului, despre care se vorbește atât de mult, sunt deja aici. Într-o economie a viitorului care necesită să fie aliniată unor meserii extrem de bine ancorate în nevoia de business, învatamantul dual joacă un rol principal.

Ne-am procupat de dezvoltarea de parteneriate durabile cu instituții de învățământ din întreaga țară pentru a sprijini dezvoltarea profesională persoanelor care își doresc o carieră în domeniul auto. Împreună cu partenerii am creat programe moderne adaptate nevoilor industriei în care ne desfășurăm activitatea. Automobile Dacia susține sistemul de învățământ profesional dual de peste 10 ani și oferă stagii de practică pentru studenți, contribuind astfel la formarea viitorilor specialiști în domeniul auto.

km-bine-invatamant-dual-dacia km-bine-invatamant-dual-dacia

De aceea, ne implicăm activ în comunitatea noastra și dezvoltăm parteneriate cu cele mai bune licee de profil. În liceu, elevul învață teorie, iar la Dacia ei vad produsele finite în liniile de asamblare, avand șansa de a urmări procese de fabricație într-o uzină modernă și de calitate, cu acces la cele mai noi tehnologii din industrie.

Încă din anul 2014, Dacia derulează parteneriate cu licee cu profil tehnologic din Argeș. De atunci, peste 800 de elevi au facut practică de specialitate în uzinele de la Mioveni.

În prezent, în anul școlar 2025 – 2026, 271 de elevi ai liceelor Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, Tehnologic Astra Pitești si Tehnologic Dacia Pitești, pasionați de domeniul tehnic, desfășoară stagii de practică pe platforma industrială Dacia. 

Dacia și Fundația Groupe Renault România susțin programul național „Ajungem Mari”, coordonat de Asociația Lindenfeld, prin care copiii și tinerii instituționalizați sunt ajutați sa devină adulți responsabili și independenți.

Deschidem porțile tinerilor instituționalizați către perspective mai bune de integrare profesională, prin: finanțarea ședințelor de consiliere vocațională, coaching cu implicarea angajaților Renault Group din România și burse pentru cursuri de calificare profesională acreditate pentru tineri instituționalizați.

Noi credem că fiecare copil merită să fie încurajat, fericit și iubit, credem în „Viitorul pentru toți”!

DETALII
bursele-constantin-stroe bursele-constantin-stroe

Bursele de Educație Constantin Stroe reprezintă un program educațional lansat în anul 2021 de Fundația Groupe Renault România, în parteneriat cu Dacia și poartă numele celui care a contribuit la destinul industriei auto din România și a influențat pozitiv evoluția brandului și a uzinelor Dacia.

DETALII
bursele-constantin-stroe-kilometrul-bine-dacia bursele-constantin-stroe-kilometrul-bine-dacia

Pentru doi ani consecutivi am susținut concursul național de robotică Nextlab.tech, dedicat tuturor elevilor din clasele II-X. Elevii înscriși în concurs au învățat să programeze roboți bazați pe Arduino și beneficiază de cursuri gratuite susținute de profesori universitari din domeniul informaticii, prin webinarii.

DETALII
next-lab-incluziune-sociala next-lab-incluziune-sociala

În perioada sărbătorilor de iarnă ne-am propus să le fim alături celor care nu se pot bucura de magia Crăciunului, din cauza lipsurilor materiale. 

Cu ajutorul colegilor noștri și cu contribuția din partea companiei, am reușit să facem sărbătorile mai fericite pentru 966 de copii din județele Argeș, Dâmbovița, București și Brașov oferindu-le celor mici rechizite, hăinuțe, încălțăminte și multe bucurii dulci. 

DETALII
zile-cu-magie-kilometrul-bine zile-cu-magie-kilometrul-bine