Kilometrul Bine
kilometrulbine-emisii-co2-reduse emisii-co2-reduse-kilometrulbine

139 tone de emisii de CO2 reduse în 2023 prin efortul echipei CPS RO - de la nivelul fluxurilor logistice generate de Renault Group

În 2023, sub umbrela ”TDC & Sustainability”, Direcția Logistică Piese & Accesorii a Grupului Renault a lansat o provocare către toate echipele de la nivel global – un concurs care şi-a propus să premieze cele mai bune idei din domeniul dezvoltării durabile. Echipa Fluxuri Directe din cadrul departamentului de Transformare CPS RO (Centrul de Piese de Schimb România) a câștigat premiul al II-lea la categoria «Impact în Sustenabilitate și reducerea de emisii CO2». Proiectul dezvoltat de colegii noştri a avut drept rezultat reducerea emisiilor de carbon generate de fluxurile logistice Renault Group cu 139 tone în 2023.

Proiectul a constat în reproiectarea fluxului de aprovizionare cu piese de schimb provenite din Coreea prin orientarea acestuia către CPS România. Astfel, dacă până în 2023 toate piesele din Coreea mergeau către depozitele din Franța și de acolo 10% din volume (3000 m3) erau întoarse către România, Turcia, Bulgaria, Moldova sau Ucraina, începând cu anul 2023, ca parte a acestui proiect, toate volumele au fost preluate în mod direct din Coreea de către CPS România. În acest mod au fost eliminate, pe de o parte, costurile generate de transportul mai lung până în Franța precum şi transportul din Franța către aceste ţări.

La nivel local, încă din anul 2016 s-a dat startul unui nou tip de activitate în cadrul CPS - analiza generală a fluxurilor logistice în ceea ce priveşte TDC (Total Delivery Cost), având drept obiectiv simplificarea şi optimizarea acestor fluxuri, ceea ce a dus la:

  • reducerea costurilor generate de transportul pieselor de schimb de la furnizor la clientul final;
  • diminuarea impactului asupra mediului înconjurător generat de transportul pieselor între diversele locații de stocare.

În fiecare an, în urma analizei fluxurilor logistice inbound (aprovizionarea CPS RO cu piese de la furnizori) și outbound (livrarea pieselor de la CPS RO către alte magazii sau clienți finali) au fost puse în practică măsuri care au dus la ameliorarea fluxurilor de piese şi implicit la diminuarea amprentei de carbon a transporturilor.

Pentru a construi un viitor durabil, Grupul Renault integrează aspectele de mediu, sociale și de guvernanță în centrul planului său strategic Renaulution și face din strategia sa de dezvoltare durabilă motorul cheie al performanței sale operaționale și financiare.

Alte articole

the-future-is-neutral the-future-is-neutral
Renault Group și The Future is Neutral accelerează în economia circulară
convoi-ucraina-dacia-km-bine convoi-ucraina-dacia-km-bine
Un convoi pentru Ucraina
decarbonizare-si-eficienta-energetica-kilometrul-bine decarbonizare-si-eficienta-energetica-kilometrul-bine
Renault Group, lider mondial al industriei durabile până în 2030