Unde te poartă pasiunea pentru sport? O scurtă escapadă pe Via Transilvanica văzută prin ochii lui Daniel Bobocel

Î: Urmărind activitatea ta din online, am observat că sportul ocupă un loc important în viața ta. Ai putea să-mi spui cum a început această pasiune, ce semnifică sportul pentru tine și ce beneficii are? 

R: Sportul este parte din mine de când mă știu. Eram un copil care alerga foarte mult, care își petrecea zilele, de multe ori, pe terenul de fotbal. La un moment dat, adult fiind, a existat un declic ce m-a făcut să mă axez tot mai mult pe sport. Acest lucru se întâmpla în urmă cu 12 ani, aproximativ, când am avut o criză de spate în zona lombară, în urma unei activități destul de banale, pot spune. În timp ce mă aplecam să mă leg la șireturi, am rămas blocat de spate.

Atunci a fost momentul în care mi-am zis că nu vreau să duc o viață sedentară sau să fac mișcare ocazional, pentru că, dacă tânăr fiind am avut un asemenea incident, nu voiam să-mi închipui cum voi fi la bătrânețe. Așa că m-am apucat mai serios de înot, ciclism, fitness și alergare, dar cu grijă totuși, pentru că trebuie să protejez și spatele. 

Există clar beneficii pe care mi le oferă acest stil de viață. Mă simt foarte bine în corpul meu, mă simt cumva și mai încrezător și chiar mai echilibrat, pot spune.

Î: Ce sporturi practici acum - ai vrea să te apuci și de altele? 

R: Pe lângă ce am menționat deja, merg ocazional în drumeții sau cu caiacul. Toate activitățile în aer liber sunt aproape de mine: înotul, ciclismul, drumețiile pe munte. La un moment dat cochetam cu ideea de a mă apuca de schi, dar cel mai probabil mă rezum pentru o perioadă la ce practic în prezent.

 

Î: Sunt multe activități pe care le faci, dar cred că bicicleta se află pe un loc important în viața ta, nu-i așa ?

R: Da, da. Pedalez destul de mult. Îmi place chiar să folosesc bicicleta ca mijloc de transport când merg, de exemplu, la muncă.

Î: Astăzi te-am invitat să purtăm o discuție despre experiența ta cu bicicleta pe Via Transilvanica. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest traseu, ne poți spune, pe scurt, despre ce este vorba?

R: Foarte pe scurt, este un traseu rustic care te duce prin toate frumusețile României, de la Mănăstirea Putna, până pe malul Dunării, Drobeta-Turnu Severin și care însumează undeva la 1 600 km. Partea cea mai frumoasă a traseului sau, mă rog, a proiectului în sine, este faptul că poate fi parcurs doar pe jos sau pe bicicletă.

 

Î: Ce zone ai parcurs și cât a durat toată experiența?

R: De la bun început vă spun că am fost limitat de timp. Am reușit, din păcate, și zic „din păcate” pentru că aș fi vrut să am mai mult timp, să petrec doar 5 zile pe traseu. Am plecat din Mediaș și ne-am oprit în Zărnești. Planul inițial era să ajungem în Brașov, dar n-am reușit deoarece vremea a fost nefavorabilă spre finalul perioadei.

Π: Cum ai ales aceste zone?

R: În momentul în care am schițat itinerariul, m-am interesat, în primul rând, să avem un punct de pornire și de sosire la care să avem acces ușor cu trenul. Nefiind un traseu de tip circuit, n-am putut pleca, bineînțeles, cu mașinile. Practic, am ales o porțiune din așa-numita Terra Saxonum și Terra Borza Teutonica. Pot spune că este o zonă a Transilvaniei pe care o am în suflet de mult timp. Am mai fost pe acolo și mi-a rămas întipărită în minte. Acum chiar mă bucur că am reușit să o parcurg și la pedală să spun așa.

 

Î: Cum ai ales bicicleta?

R: Sunt pasionat de mersul cu bicicleta și îmi doream să parcurg o distanță mai lungă din traseu, fără să pierd din frumusețea locurilor. Îmi doream să am timp să zăbovesc, să stau, să mă relaxez, să am o pauză liniștită undeva pe coline sau undeva într-o pădure.  Dacă ar fi fost să-l fac la pas, nu ajungeam să vizitez cât am reușit cu bicicleta. Și un alt aspect pentru care am ales bicicleta a fost că o puteam încărca cu un bagaj mult mai mare, am putut să car mult mai multe lucuri de care am considerat că am nevoie. 

Î: Spune-mi, te rog, dacă ai avut nevoie de pregătire pentru această aventură din punct de vedere fizic?

R: N-am făcut o pregătire specială pentru traseul acesta, dar aș putea spune că, pentru o persoană care nu e obișnuită cu mersul sau cu pedalatul pe munte, este nevoie de puțin antrenament înainte. Eu am mers cu bicicleta asistată electric. O astfel de bicicletă nu face toată treaba în locul tău, dar m-a ajutat foarte mult pe pante abrupte, mai ales pe final de traseu.

Î: Ce nu ar trebui să lipsească din rucsacul cuiva care pornește pe Via Transilvanica?

R : N-ar trebui să lipsească, în primul rând, spray-ul de urs. Deși nu au fost raportate, din ce știu eu, incidente cu urși pe traseu, este bine totuși să îl ai la tinepentru siguranță.

Mai pot adăuga că, indiferent de cum alegi să parcurgi traseul, îți mai trebuie geluri sau tablete de hidratare ori săruri de hidratare. Este foarte important să-ți calculezi și apa pe care o ai, în funcție de cât consumi și cât transpiri, mai ales dacă parcurgi traseul în sezon călduros, cum s-a întâmplat la noi. 

Aș mai adăuga pelerină de ploaie, cremă pentru protecție, ochelari de soare. Ïn rest; depinde de fiecare cum își alege să parcurgă traseul. Spre exemplu, dacă o faci cu bicicleta, clar îți trebuie și niște accesorii specifice.

 

Î: Cum alegeai locurile de cazare?

R: Din punctul ăsta de vedere, traseul este destul de bine organizat. Pe aplicația Via Transilvanica sunt recomandări de cazări și puncte gastronomice de la cei care se ocupă de proiect, dar dacă vrei să oprești în alte locații, ești liber să o faci. De exemplu, prima noapte am dormit într-un cort pe care ni-l oferise cineva din Richiș. Nu avea alte variante și am zis: „Da, ok, de ce nu?”. Și am rămas la cort.

Π: Ce obstacole ai întâlnit pe traseu și cum le-ai depășit ?

R : Pot spune că am avut o pățanie chiar la început. După nici 5 km, mi s-a rupt lanțul. Mă aflam într-o pantă abruptă și eram cumva foarte angrenat în pedalare, iar lanțul a cedat. Am făcut pană și am rămas cumva temător în ceea ce privește viitoarele porțiuni din traseu, pentru că nu știam ce ar mai fi putut apărea pe traseu și nici nu mai aveam cum să repar bicicleta dacă se mai întâmpla o altă defecțiune. Din fericire, n-am mai avut alte probleme.

Pentru cei care pornesc în această aventură și care vor să se pregătească mai bine pentru a face față unor eventuale pericole, cei care se ocupă de proiectul Via Transilvanica au făcut recent un episod online în care se axează pe zonele oarecum periculoase sau cu potențial periculos pentru turiști și care poate fi folositor pentru viitorii exploratori.

Î: Via Transilvanica înseamnă și întâlnirea cu comunitățile locale. Cum au fost interacțiunile cu oamenii întâlniți? Ai descoperit povești care te-au impresionat?

R: Au fost foarte multe și am rămas cu un gust plăcut din toate interacțiunile pe care le-am avut cu oamenii din comunitățile prin care am trecut.  Am avut chiar ocazia să-l întâlnesc pe Alin Ușeriu, unul dintre cei care au dat startul proiectului,cu care am intrat în vorbă întâmplător.

Un alt exemplu care îmi vine în minte a avut loc char în prima zi, când am întâlnit niște localnici din Biertan, chiar din apropierea cetății. Accidental, ne-au auzit vorbind când căutam cazare, chiar dacă noi nu i-am întrebat direct. Ne-au ajutat și ne-au spus că știu o persoană pe nume Michael, din Richiș, care ar putea să ne ofere o soluție de cazare. 

Michael ne-a așteptat cu brațele deschise. Vorbim despre un tip la 40 de ani, de origine germană, care se stabilise în România de ceva vreme. Venise inițial în țară ca student și s-a îndrăgostit de România. El profesa muzică și și-a dorit să întoarcă această meserie înapoi comunității din care făcea parte. A fost interesantă interacțiunea cu el mai ales că nu mă așteptam să fie atât de bine primitor. 

Aș mai putea povesti și despre o întâlnire plăcută cu un cuplu de tineri dintr-un cătun care se chema Șapartoc. Este o localitate foarte mică, unde cred că trăiesc maxim 25 de oameni. Se stabiliseră în localitatea respectivă și au zis că vor să restaureze o casă bătrânească. S-au apucat de restaurarea casei, iar ce au făcut cu ea e greu de descris în cuvinte. Aș putea spune că o parte din tradiția românească se află adunată acolo, în căsuță și în curtea lor.

Într-o altă zi, am mai întâlnit pe cineva special, pe „bunicul”. „Bunicul” este cel mai bătrân stejar de pe traseu și se află într-o pădure de stejari seculari din apropierea Sighișoarei. Vârsta lui este estimată, cred, undeva la peste 800 de ani, iar circumferința întregului arbore e undeva la 7 m. Am rămas stupefiat.

Π: Ce locuri ți-au rămas cel mai bine întipărite în memorie ?

R : Biertan, Richiș, Șapartoc, o altă localitate care îmi place mult este Saschiz și au mai fost câteva, dar clar astea sunt localitățile în care am spus că aș mai vrea să revin, să stau mai mult.
Sunt multe locuri prin care am trecut și fiecare comunitate avea ceva fain al ei. Zona aceasta din Transilvania mi s-a părut fabuloasă. Când treceam prin coline, simțeam un sentiment de eliberare, eram cumva plin de energie, de voie bună.

 

Π: Plănuiești să revii pe Via Transilvanica. Ce porțiune ți-ai dori să explorezi în continuare?

R : Cu siguranță îmi doresc să revin. Porțiunile pe care le am cumva în minte sunt cele dinspre zona centrală a țării. Aș vrea să parcurg o așa numită zonă Terra Dacica și poate ulterior, de ce nu, să merg și undeva prin nordul României, adică în partea Bucovinei.

Π: Există trasee similare în România sau în alte țări pe care le-ai recomanda celor pasionați de acest tip de aventură?

R : Similar în România mai este și Via Valahia, un traseu mai mic aflat undeva prin zona Argeșului, dacă nu mă înșel. 

Dacă ar fi să compar cu alte țări, Via Transilvanica fiind la o scară mai mică, aș  menționa Camino de Santiago, Camino Portuguese și Camino del Norte. 

 

Π: Ce sfat ai oferi unei persoane care își dorește să pornească pe traseu?

R : Să nu cântărească de prea multe ori decizia. Cu siguranță experiența va fi unică, mai ales pentru cei care vor să vadă România rurală, autentică. Recomand traseul chiar și persoanelor care nu au antrenament, deoarece pot parcurge în ritmul lor porțiuni mai mici. 
Și aș mai sfătui, pe oricine plănuiește o astfel de aventură, să aibe un itinerariu bine stabilit înainte să pornească la drum și un bagaj pregătit în consecință, dar și bine cântărit. Greutatea rucsacului, când o calculezi, trebuie să nu fie undeva mai mare de 10 % din greutatea corpului, pentru că, automat, vei resimți greutatea respectivă pe parcursul traseului.