B.B: Dacă uneori alegeai să nu faci pauze lungi la punctele de control, care mai erau momentele de destindere?
A.G: Pe returul de la Brest am încercat sa aplic aceeași tactică, dar oboseala acumulată şi-a spus cuvântul, astfel că am făcut un timp mai lung din această cauză. Ceea ce m-a ajutat să continui, m-a motivat şi mi-a dat energie au fost echipele despre care spuneam, pe care le-am format ad-hoc cu ceilalți participanți la concurs cu care m-am întâlnit pe drum și alături de care cursa a trecut mai uşor. Era suficient sa avem un ritm asemănător şi să intrăm în vorba, apoi kilometrii zburau pe lângă noi. Chiar dacă am participat la o cursă individuală, sentimentul meu la finalul acesteia a fost că am făcut parte dintr-o mare echipă.
B.B: În timpul cursei apar numeroase dificultăți, ca de exemplu lipsa de somn, oboseala, vremea nefavorabilă. Cum rămâi motivat să continui cursa în astfel de situații?
A.G: Pe mine unul mă motivează ideea de finalizare a cursei. Dorința de a urmări scopul nu trebuie să dispară niciodată. Același principiu îl aplic și la serviciu: când îmi propun să duc la bun final un proiect, nu mai țin cont de deviații, schimbări de plan, ci mă gândesc doar la scopul final. În acest caz, scopul final pe care mi l-am propus a fost să termin competiția și nu a fost negociabil. Doar în cazuri extreme aș fi luat decizia de abandon a cursei.
B.B: Într-o astfel de cursă ce crezi că face diferența dintre succes și eșec?
A.G: E clar că eșecul poate însemna lucruri total diferite pentru fiecare persoană în parte. Părerea mea este că așteptările nerealiste, pe care ți le impui la început de cursă, fac această diferență. Crezi că poți să termini într-un anumit timp, tragi mai tare decât poți, ajungi să-ți termini energia rapid și singur te pui pe o direcție spre eșec. Practic tu nu-ți asculți organismul, iar organismul este cel care face anduranța, așa că în această situație mintea ar trebui să stea pe bancheta din spate. Trebuie să-ți ajuți corpul să facă anduranță, nu să-i impui ceva ce el nu poate. De asemenea, este necesar să pleci la drum deschis la orice te poate împiedica să-ți îndeplinești scopul. Dacă nu ești atent la corpul tău, șansele să nu reușești ce ți-ai propus sunt foarte mari.
B.B: Vei mai participa la această cursă? Sau sunt altele pe care le vizezi?
A.G: Cu siguranţă voi reveni la cursă. Atmosfera evenimentului este unică, interacțiunea cu ceilalți concurenți, cu staff-ul din punctele de control sau de pe traseu şi cu toți oamenii care te aplaudă şi te încurajează de pe margine aproape la orice oră din zi şi din noapte, sunt inedite. Imaginea unui râu de veste galbene şi lumini roșii care curg pe drumul sinuos în valea din faţa mea, până pe următorul deal, îmi va rămâne întipărita în memorie pentru totdeauna. Sper să pot participa şi la următoarea ediție din 2027. M-am gândit să merg împreună cu familia, pentru a lega o săptămâna de concediu, după concurs. În plus, încep sa mă interesez de competiții asemănătoare şi din alte țări, momentan însă doar în Europa.
B.B: Ai vreo recomandare pentru persoanele care încă analizează posibilitatea participării la PBP?
A.G: Aș recomanda participarea la această cursă celor care au mai încercat şi le place să meargă pe bicicletă în regim de anduranță, dar și celor cărora le-ar plăcea să se bucure de experiența unui astfel de eveniment. De asemenea, să nu se concentreze doar pe scopul final, de a termina cursa, deoarece progresele vor părea foarte mici şi demotivante. Le propun să se bucure de cursa în sine, de peisaje și de interacțiunea cu oamenii, astfel competiția căpătând un alt sens și devenind mai ușoară.
