Kilometrul Bine
adrian-grosoiu-kilometrul-bine-cursa-ciclism adrian_grosoiukilometrul-bine

„Am fost atât de optimist și am mers atât de bine, încât mi-a ieșit cel mai bun timp realizat de un român la concursul acesta, până acum.” De vorbă cu Adrian Grosoșiu.

Adrian Grosoșiu lucrează în inginerie, la Renault Technologie Roumanie, și este pasionat de mersul pe bicicletă, fiind unul dintre cei care au participat în echipa Dacia la concursul de ciclism cross-country Prima Evadare. Pe lângă această competiție locală foarte importantă, Adrian a participat şi la alte curse de-a lungul anului, aşa cum a fost şi Cursa Paris-Brest-Paris, unde a reuşit o performanţă cu care ne mândrim. A pedalat aproximativ 1 200 de kilometri în mai putin de 67 de ore, reușind să scoată cel mai bun timp al unui român care a participat la acest concurs până acum. După cum ne-a spus, cel mai mult l-a ajutat să ajungă la această performanţă faptul că a plecat la drum cu o atitudine pozitivă şi deschisă faţă de cursă – nu şi-a propus să obţină un anumit timp, ci să se bucure de experienţă şi de tot ceea ce îi oferă ea.

Despre cum poți participa în echipă la o cursă individuală, despre puterea pasiunii și perseverență, puteți afla de la Adrian în cadrul interviului următor.

B.B: Eu nu sunt deloc sportivă, iar pregătirea pentru o cursă de acest fel pare dificilă. Așa e? Se confruntă un profesionist cu dificultăți în faza de pregătire pentru cursă?

A.G: Pentru orice fel de pregătire sportivă și mai ales pentru performanță, trebuie să aloci timp, motiv pentru care a fost nevoie să am o discuție cu familia și să-i explic dorința mea de a participa la un astfel de concurs. Am vorbit cu soția și cu copiii, cărora le-am spus că îmi doresc să mă antrenez pentru această cursă, că o fie necesar să-mi aloc destul de mult timp pentru antrenament, iar ei m-au susținut. Când îți dorești ceva și e nevoie să prevezi un timp de pregătire, cel mai greu pare a fi să găsești timpul necesar să faci lucrul respectiv. Apoi, orice antrenament este un pic greu, că dacă nu e greu, nu e antrenament. Fără să te străduiești nu avansezi. 

cadouri-cursa%20pbp
2cursa-adrian-2023

B.B: Cum te-ai pregătit înainte de începerea efectivă a cursei PBP?

A.G: Am încercat să aloc timp suficient somnului. Nu am avut o pregătire așa cum mi-aș fi dorit…în sensul în care a trebuit să conduc singur până la Paris, pentru că persoana care trebuia să vină cu mine m-a anunțat cu patru ore înainte de plecare că nu mai poate să mă însoțească. Acest lucru a fost bulversant și demotivant. Îmi făcusem planuri cu privire la gestionarea oboselii acumulate pe drum, împărțirea timpului de condus, dar si împărțirea costurilor carburantului şi cazărilor. La aflarea acestei vești familia se întreba dacă nu cumva ar trebui să renunț și eu, dar am refuzat. Recunosc că am plecat la drum confuz, chiar nu știam la ce să mă aștept. Singurul lucru care m-a ajutat a fost atitudinea pozitivă. Am avut încredere în mine și mi-am dorit mult experiența acestei curse. Am ajuns cu bine la Paris, cu 24 de ore înainte de start şi am reuşit să mă bucur de o zi de relaxare împreună cu ceilalți prieteni care participau la eveniment. Odată urcat pe bicicletă, am fost atât de optimist și am mers atât de bine, încât mi-a ieșit cel mai bun timp realizat de un român la concursul acesta până acum.

B.B: Cursa PBP are o lungime de 1228 km cu o elevație cumulata de 11 900 m și trebuie terminată în maxim de 90 de ore. Cum ai reușit să îți gestionezi timpul pentru a putea finaliza cursa sub 67 de ore?

A.G: Pur și simplu am mers în ritmul meu și acesta este timpul care a ieșit…nu mi-am planificat în niciun fel acest lucru. Inițial, mi-am propus ca în fiecare zi să merg între 300 și 350 de km, iar noaptea să dorm câte 5-6 ore, şi să parcurg astfel traseul în 88 de ore. Cu toate acestea, în cursă, când ajungeam la punctul de control, îmi ascultam corpul care îmi transmitea că se simte bine, că poate continua efortul și continuam să pedalez fără oprire până la următorul punct şi tot aşa. 

În tot acest timp, nu aveam în minte finalizarea cursei, ci mă bucuram de peisajele din jur și de discuțiile cu oamenii. Plecam la drum și dacă întâlneam pe cineva care mergea cu aceeași viteză ca mine, intram în vorbă cu persoana respectivă. De cele mai multe ori oamenii erau comunicativi și în felul acesta începea o conversație plăcută şi nu simțeam când treceau kilometrii. M-a mai ajutat un sfat primit de la concurenții din edițiile anterioare și anume am încercat să ajung printre primii (a se înțelege primii 1 000-2 000 concurenţi) la punctele de control, înainte să înceapă să se aglomereze cu toți cei 6 700 de participanți. În felul acesta m-am putut bucura de toate facilitățile punctelor de control şi am optimizat timpii morți de așteptare. Am reușit sa parcurg în 24 de ore jumătate din traseu, până la Brest, unde am dormit aproximativ 5 ore. 

cursa-%20ciclism-Paris-Brest-Paris

B.B: Dacă uneori alegeai să nu faci pauze lungi la punctele de control, care mai erau momentele de destindere? 

A.G: Pe returul de la Brest am încercat sa aplic aceeași tactică, dar oboseala acumulată şi-a spus cuvântul, astfel că am făcut un timp mai lung din această cauză. Ceea ce m-a ajutat să continui, m-a motivat şi mi-a dat energie au fost echipele despre care spuneam, pe care le-am format ad-hoc cu ceilalți participanți la concurs cu care m-am întâlnit pe drum și alături de care cursa a trecut mai uşor. Era suficient sa avem un ritm asemănător şi să intrăm în vorba, apoi kilometrii zburau pe lângă noi. Chiar dacă am participat la o cursă individuală, sentimentul meu la finalul acesteia a fost că am făcut parte dintr-o mare echipă.

 

B.B: În timpul cursei apar numeroase dificultăți, ca de exemplu lipsa de somn, oboseala, vremea nefavorabilă. Cum rămâi motivat să continui cursa în astfel de situații?

A.G: Pe mine unul mă motivează ideea de finalizare a cursei. Dorința de a urmări scopul nu trebuie să dispară niciodată. Același principiu îl aplic și la serviciu: când îmi propun să duc la bun final un proiect, nu mai țin cont de deviații, schimbări de plan, ci mă gândesc doar la scopul final. În acest caz, scopul final pe care mi l-am propus a fost să termin competiția și nu a fost negociabil. Doar în cazuri extreme aș fi luat decizia de abandon a cursei. 

 

B.B: Într-o astfel de cursă ce crezi că face diferența dintre succes și eșec?

A.G: E clar că eșecul poate însemna lucruri total diferite pentru fiecare persoană în parte. Părerea mea este că așteptările nerealiste, pe care ți le impui la început de cursă, fac această diferență. Crezi că poți să termini într-un anumit timp, tragi mai tare decât poți, ajungi să-ți termini energia rapid și singur te pui pe o direcție spre eșec. Practic tu nu-ți asculți organismul, iar organismul este cel care face anduranța, așa că în această situație mintea ar trebui să stea pe bancheta din spate. Trebuie să-ți ajuți corpul să facă anduranță, nu să-i impui ceva ce el nu poate. De asemenea, este necesar să pleci la drum deschis la orice te poate împiedica să-ți îndeplinești scopul. Dacă nu ești atent la corpul tău, șansele să nu reușești ce ți-ai propus sunt foarte mari.

 

B.B: Vei mai participa la această cursă? Sau sunt altele pe care le vizezi? 

A.G: Cu siguranţă voi reveni la cursă. Atmosfera evenimentului este unică, interacțiunea cu ceilalți concurenți, cu staff-ul din punctele de control sau de pe traseu şi cu toți oamenii care te aplaudă şi te încurajează de pe margine aproape la orice oră din zi şi din noapte, sunt inedite. Imaginea unui râu de veste galbene şi lumini roșii care curg pe drumul sinuos în valea din faţa mea, până pe următorul deal, îmi va rămâne întipărita în memorie pentru totdeauna. Sper să pot participa şi la următoarea ediție din 2027. M-am gândit să merg împreună cu familia, pentru a lega o săptămâna de concediu, după concurs. În plus, încep sa mă interesez de competiții asemănătoare şi din alte țări, momentan însă doar în Europa. 

 

B.B:  Ai vreo recomandare pentru persoanele care încă analizează posibilitatea participării la PBP?

A.G: Aș recomanda participarea la această cursă celor care au mai încercat şi le place să meargă pe bicicletă în regim de anduranță, dar și celor cărora le-ar plăcea să se bucure de experiența unui astfel de eveniment. De asemenea, să nu se concentreze doar pe scopul final, de a termina cursa, deoarece progresele vor părea foarte mici şi demotivante. Le propun să se bucure de cursa în sine, de peisaje și de interacțiunea cu oamenii, astfel competiția căpătând un alt sens și devenind mai ușoară.  

Itinerariu_cursa_Adrian_Grososoiu

Alte articole

marian-maris-voluntariat-kilometrul-bine marian-maris-voluntariat-kilometrul-bine
Voluntar la Isaccea – o poveste despre umanitate şi solidaritate
adopta-un-copac-proiect-kilometrul-bine adopta-un-copac-proiect-kilometrul-bine
Primăvara și toamna suntem mai îndrăzneți ca noi, cei din trecut. De vorbă cu Rebecca Popescu, coordonator „Adoptă un Copac”
manu-voluntariat-kilometrul-bine manu-voluntariat-kilometrul-bine
Voluntariatul transformă oameni necunoscuţi în prieteni pe viaţă