Daniel, crezi că e importantă educația de mediu? Putem noi, la nivel individual să avem un impact pozitiv semnificativ asupra protejării mediului?
Așa cum știm, omul îşi pune din ce în ce mai mult amprenta asupra mediului în care trăiește, aşa că, în egală măsură și educația de mediu devine din ce în ce mai importantă. Îmi amintesc de bunicii mei care erau țărani, lucrau pământul și aveau alimente doar din producția proprie. Din acest motiv aveau un respect deosebit pentru mediu. Tot ceea ce ei obțineau avea o valoare şi mai mare pentru că era obţinut din munca lor și era consumat rațional. De exemplu, o dată pe săptămână, poștașul aducea un ziar și după ce era citit era reutilizat. Sandwich-urile pe care le găseam în ghiozdănel erau împachetate în hârtie de ziar. Sau îmi mai aduc aminte că toamna, merele din livadă erau împachetate individual în ziar, pentru a fi mai bine păstrate pe timpul iernii în cămară.
Eu simt că în prezent, noi nu mai avem același respect pentru mediu cum aveau bunicii noștri, dar prin autoeducare putem avea un impact semnificativ asupra protejării mediului înconjurător. Se zice că o faptă bună este mai greu de realizat decât una rea și cam așa cred că se întâmplă și cu acțiunile noastre de protejare a mediului – necesită un oarecare efort, dar unul care merită, pentru noi și pentru generațiile viitoare.
Daniel, crezi că obiceiurile cu privire la protejarea mediului înconjurător se deprind de mic sau este necesară o vârstă minimă pentru asta?
Suntem parte din mediu de când ne naștem și am observat la copiii mei că o deprindere bună cu cât este învățată la o vârstă mai fragedă, cu atât se fixează mai bine. Lucru care este valabil și pentru deprinderile rele. Cred că în funcție de capacitatea de înțelegere și de reținere a anumitor informații de către copii, educația despre protejarea mediului se poate face de foarte devreme.
Daniel, simţi că a existat o schimbare, în ultimii ani, în ceea ce priveşte comportamentele celor din jurul tău cu privire la protejarea mediului, o mai bună conştientizare a impactului pe care-l avem fiecare dintre noi? Dar la nivel de societate?
Aș răspunde că din fericire da și din păcate nu. Văd zilnic exemple pozitive, dar și negative. Dacă e să privesc partea pozitivă a lucrurilor, mă gândesc că în ultimii ani, din ce în ce mai multe companii, mici și mari au dezvoltat, sau s-au implicat, în acțiuni importante legate de mediu (curățarea anumitor zone de deșeuri, amenajări de parcuri, plantări de copaci, etc.), din ce în ce mai mulți tineri, și nu doar tineri, se orientează către activități de voluntariat și acțiuni de protejare a mediului. Faptul că vehiculele electrice s-au vândut atât de bine anul acesta este și o dovadă de acțiune în sensul protejării mediului. Eu am achiziționat și o mașină electrică și am și instalat panouri fotovoltaice.
Eu sunt un iubitor de plimbări împreună cu familia și nu există excursie pe care să o facem într-un loc din țară, în care să nu găsim deșeuri aruncate la întâmplare (pet-uri, doze, sticle, pungi de plastic, etc.) și asta mă întristează. Avem locuri minunate în țară, dar le stricăm prin această neglijență legată de colectarea deșeurilor. Sunt optimist și sper ca în câțiva ani acest aspect se va regla.
Un articol realizat de Otilia Ropotică, CSR Manager Renault Group România