Monica Ioniță, contributor kilometrulbine.ro, în dialog cu Mircea Meșter, jurnalist, storyteller, scrie despre mașini și sport.
MI: Conduci multe mașini. Aduci, alături de echipa de jurnaliști de la Autocritica, informația și impresia de calitate despre toți constructorii de mașini în atenția publicului. Asiști totodată, la transformările din industria auto, în plină tranziție ecologică. Dacă printr-o magie, ai ști să faci mașini, cum le-ai construi în viitor ? Ce esență tare ar conține ?
MM: Industria auto de astăzi e într-o tranziție structurală majoră. Nu doar ecologică, ci și tehnologică - pentru că pe de o parte, vorbim de electrificare, pe de altă parte se vorbește deja de îndeajuns de mult timp despre automatizare. Chit că elanul legat de mașinile autonome a mai pierdut din zvâc odată cu pandemia.
Dacă aș putea să dau un reset întregii industrii și să construiesc din nou povestea asta frumoasă și plină de esență dacă te interesează să-i vizitezi cotloanele, aș reconfigura complet traseul și aș transforma mașinile în produse modulare personalizabile. Pentru că doar așa, ți-ai putea construi mașina fix cum vrei: transmisia de la A, motorul de la B, scaunele de la C, display-ul și sistemul multimedia de la D, caroseria de la E. E o utopie imposibilă tehnic, bineînțeles. Dar e cel mai apropiat mod în care mașina ar răspunde într-adevăr la nevoile și preferințele pe care le ai cu adevărat. Un lucru ar rămâne clar: prețul ar trebui să fie de la Dacia.
MI: Tranziția către acest verde planetar depășește viteza regulamentară, dacă ne uităm la reglementări, la comportamente, la reflexe, la reinventarea societăților și a comunităților rurale și urbane. Care crezi că ar fi abecedarul de mediu, dintr-o perspectivă largă, nu doar auto, de la care să pornească educația timpurie ?
MM: Educația ecologică este parte din educație și atât. Pentru că, din punctul meu de vedere, nu e neapărat nevoie de informații grele legate de schimbări climatice și revoluții planetare pentru a înțelege lucrurile de bază, care fac parte în final din setul de reguli de bun simț cu care ar trebui să creștem. Nu trebuie să știi numele ghețarilor din Antarctica pentru a ști că e constructiv să nu arunci gunoaie. La fel cum nu trebuie să știi cum circulă undele sonore ca să înțelegi că e ok să nu-i deranjezi pe cei din jur. Așa că, abecedarul ecologic e de fapt o structură de reguli de bine pe care orice copil ar trebui să le asimileze din start.
De acolo, putem să intrăm apoi în detalii, structuri și calcule de care ai nevoie de școli și context pentru a fi înțelese corect. Însă nu există nimic mai constructiv decât baza morală, pe care ar trebui s-o avem finisată cu toții de acasă. Prin puterea exemplului, de pildă.
MI: Colectează românii selectiv ? Mai folosesc plastic ? Mai folosesc hârtia ? Consumă mai puțin, în general ? Vor românii să fie eco ?
MM: Am învățat în teorie la școală și apoi în practică la birou că generalizarea nu duce la calcule corecte, așa că o să răspund foarte nuanțat la întrebarea asta.
Sunt convins că românii, fără excepție, vor să aibă o viață mai bună. Sunt însă, la fel de convins că o parte dintre ei nu conștientizează că viața lor mai bună începe cu ei înșiși. Din păcate, studiile arată că trăim într-o societate foarte divizată social, economic, și educațional: cele două Românii legate de o pătură socială medie, fiind contrastante. Și mai trist de atât este faptul că zona aparent educată, de la care ar fi bine să înceapă schimbarea adâncă și structurală, nu duce lipsă de ignoranți la capitolul ecologie.
MI: Care crezi că e comportamentul de bază de la care ar trebui să înceapă schimbarea pentru un mediu mai curat ?
MM: Empatia este caracteristica de bază pe care ar trebui să ne clădim întreaga structură morală, care duce implicit la o construcție omogenă și curată a interacțiunii cu mediul. Și cred că toate modificările din jur, încep să se vadă atunci când înțelegem că suntem înconjurați de o entitate socială, denumită generic, „ceilalți”. Dacă ceilalți sunt fericiți, e posibil ca și eu să fiu fericit.
După mine, așa cum am spus și mai sus, nici măcar nu-i vorba de conștientizarea problemelor macro ale Planetei sau de înțelegerea efectelor în lanț pe care le generează un gram de CO2 emis de mașina ta. Ci pur și simplu de faptul că tot ce rămâne după tine ar trebui să fie identic cu ce ai găsit în locul în care ai ajuns. Metaforic și denotativ.
MI: Prin prisma profesiei tale, călătorești mult și testezi mașini în diverse colțuri ale lumii. Dă-mi, te rog, top 3 bune practici în materie de mediu, acolo unde ai fost impresionat și ți-ar fi plăcut să preiei modelul și în țara ta.
MM: Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de complicat de „văzut”: 1. Orașe construite pentru pietoni, cu tot ce înseamnă asta, de la artere dedicate oamenilor la piste de biciclete care pleacă de peste tot și ajung peste tot; 2. Grădini comunitare în zonele urbane, în care oamenii să-și petreacă timpul liber și să crească propriile plante; 3. Respect pentru animale și plante în microclimatul acestora.
MI: Ești părinte. Cum ai vrea să arate lumea lui Meșter Jr peste 20 de ani?
MM: Dacă vom reuși într-un fel sau altul să eliminăm claxoanele dintre noi, putem considera că am făcut un mare bine generației care vine din spate. „Live and let live”, cum spun englezii. La nivel de empatie, nu-mi fac nicio grijă: Robert nu omoară niciun țânțar pentru că „trebuie să ajungă la familia lui”. Am pățit.
Un articol realizat de Monica Ioniță, contributor kilometrulbine.ro
