Kilometrul Bine
voluntar-educatie-copii-kilometrul-bine voluntar-profesor-copii-defavorizati

Cele mai bune lucruri te așteaptă la ieșirea din zona de confort”

Absolventă de studii economice în cadrul Universității Pitești, colega noastră Aida Ispas s-a angajat la Automobile Dacia în anul 2008 și de atunci a schimbat mai multe roluri în interiorul companiei. Printre pasiunile Aidei se regăsesc cititul, călătoritul și construirea puzzle-urilor. În timpul facultății a descoperit și pasiunea pentru pedagogie, dar nu a avut ocazia să o dezvolte până de curând. De ceva vreme Aida a început să se implice în activități de voluntariat în cadrul unei asociații al cărei scop este sprijinirea educației copiilor. Vă invităm să aflaţi mai multe despre fapte bune și implicare.

 

Cum ți-ai început activitatea de voluntar?

Încă din timpul facultății am vrut să fac fapte bune, dar mi-a fost foarte greu să găsesc o cauză în care să mă implic, iar atunci când au apărut oportunități am avut alte priorități. Cu toate că abandonasem ideea de voluntariat, dorința de a face bine a rămas în sufletul meu. Până când, în primăvara anului 2020, m-am întâlnit cu o fostă colegă de facultate, care tocmai ce își pierduse locul de muncă. Nevoită să se reorienteze profesional, a ales să predea pedagogia în cadrul unei asociații. Era vorba despre Asociația „Teach for Romania”, o academie ce se dedică educației copiilor, care provin din medii defavorizate. Deoarece știa din facultate că am o pasiune pentru pedagogie, am primit din partea colegei mele invitația de a mă alătura echipei, ca voluntar. Am aplicat și în urma probelor susținute am devenit voluntar într-un mediu care nu se oprește din a mă fascina.

activitatea-de-voluntariat-fundatia-renault-group

Ce presupune mai exact activitatea ta de voluntar?

Sunt voluntar permanent în cadrul Academiei de Leadership și Pedagogie a Asociației  „Teach for Romania” din septembrie 2020. Au existat anumite perioade de pauză, cauzate de lipsa de timp în urma schimbării activității mele profesionale. Însă, atunci când nu eram ocupată cu munca de birou, mă ocupam de organizarea evenimentelor online și găzduirea lor, de training-uri și sesiuni de coaching pentru profesorii din program. În plus, particip activ la conferințele lansate de asociație și mă implic în evenimente de fundraising.

 

Ce a reprezentat pentru tine o provocare în cadrul acestor evenimente online?

Zecile de evenimente organizate pe platforma Zoom mi-au permis să învăț o aplicație nouă, exact ce îmi place mie, să învăț lucruri noi. Fiind profesor, tatăl meu a fost una dintre persoanele pe care le-am învățat cum se predă în mediul digital. Am primit mulțumiri pentru implicare și bună organizare din partea zecilor de formatori, a speaker-ilor motivaționali și a profesorilor consacrați cu o vastă experiență în educație. Nu-mi mai încăpeam în piele de mândrie și le-am mulțumit și eu, la rândul meu, pentru că mi-au dat ocazia să contribui, chiar și puțin, la transformarea educației din România.

Dar despre satisfacțiile voluntariatului ce ne poți spune?

Datorită faptului că am lucrat în mod direct cu colegii formatori, am reușit să deprind foarte multe abilități și idei bune de la ei. Am prins mai mult curaj de a vorbi în public și datorită acestui lucru am căpătat mai multă încredere în mine. Lucrul cu oamenii te dezvoltă într-un mod special și oferă satisfacție în momentul în care simți că-ți este apreciată munca. Când apar acțiuni pe placul meu și care presupun participare voluntară nu ezit să mă implic. Simt că am evoluat foarte mult alături de colegii mei.

 

Care sunt beneficiile implicării în voluntariat?

Voluntariatul îți poate deschide numeroase perspective și te ajută să trăiești experiențe unice. Indiferent că alegi să te implici direct în cadrul unei comunități sau te alături unei organizații non-guvernamentale, vei cunoaște o mulțime de oameni noi, cu personalități și povești de viață diferite. Se leagă noi prietenii, care duc la proiecte personale sau de voluntariat minunate. Dacă te implici într-un program internațional vei cunoaște noi culturi și vei călători în locuri pe care de altfel, ți-ar fi dificil să le vizitezi.

 

Pe final, ai vreun sfat pentru viitorii voluntari?

Cele mai bune lucruri te așteaptă la ieșirea din zona de confort. Voluntariatul are multiple beneficii. Pe unele dintre ele le poți anticipa, faptul că voluntariatul poate fi trecut în CV ca experiență de lucru, iar pe altele nu le poți afla decât atunci când vezi zâmbete pe fețele celor pe care îi ajuți.

 

Un articol realizat de Alexandru Stanciu, contribuitor KilometrulBine.ro, stagiar în cadrul echipei de Comunicare și CSR Renault Group România.

Alte articole

grija-pentru-mediu-kilometrul-bine grija-pentru-mediu-kilometrul-bine
Pleci la mare? Nu uita să fii prietenos cu mediul!
carmen-vesel-inginerie-mecanica carmen-vesel-inginerie-mecanica
Despre voluntariat, pasiuni și ingineria mecanică la feminin.
donare-de-sange-bucuresti donare-de-sange-bucuresti
Sângele donat poate salva zilnic sute de vieți. Interviu cu Camelia Ruxandu, medic coordonator la CTS București