Kilometrul Bine
sustenabilitate-industria-auto sustenabilitate-renault-group-fundatie

Teia Ciulacu, Viitor Plus: „Dacă nu facem asta noi, acasă, nu putem să avem pretenții de la altcineva sau nu putem compensa prin caritate, lipsa de sustenabilitate din cadrul unei companii”

Iulia Ghinea, contributor kilometrulbine.ro, stagiar Renault Group, în dialog cu Teia Ciulacu, fondator și președinte al asociației Viitor Plus.

IG: Cine e și ce face Viitor Plus?

TC: Viitor Plus este o asociație pentru dezvoltare durabilă pe care am înființat-o acum mai bine de 15 ani. S-a născut din dorința de a aduce mai aproape de oameni, organizații și comunități acest concept un pic mai alambicat, care simplu spus se referă la cum putem să trăim într-o societate în care oamenii sunt în armonie cu natura, nu în război cu ea.

IG: Care sunt câteva dintre rezultatele ONG-ului de care sunteți mândri?

TC: Viitor Plus are numeroase proiecte diferite. Două dintre principalele teme pe care le abordăm sunt cele legate de economia circulară și de păduri, dar avem și programe care vizează educația de mediu a tinerilor și a adulților: Câteva dintre proiectele în care ne implicăm sunt: „Ecoprovocarea”,    „ Recicleta”, „Atelierul de pânză” sau „Harta Reciclării”.

Cu „Recicleta” ne apropiem de 900 de tone de deșeuri pe care le-am deviat de la gropi de gunoi, folosind doar niște cargo-biciclete, micuțe cu volum de un metru cub, care se plimbă prin București, fac drumuri scurte între școli, scări de bloc sau firme și niște puncte intermediare de colectare, unde strângem niște cantități mai mari, care să merite să fie transportate apoi motorizat, pentru a nu polua Bucureștiul inutil. În acest fel, arătăm că există transport alternativ, mai ales pentru marfă în cantități mici, că până la urmă cargo-bicicletele ar putea fi folosite nu doar pentru transportul deșeurilor, ci și pentru orice fel de marfă. 

În cadrul proiectului „ Atelierul de pânză”, cred că avem peste 300 de mii de produse din pânză pe care le-am făcut. Produsele noastre sunt reutilizabile, din materiale naturale, nu din plastic. Ele reprezintă o alternativă la produsele de unică folosință, realizate din plastic. Prin intermediul acestui proiect, încercăm să încurajăm oamenii să se ducă la cumpărături cu sacoșa de pânză, nu să ia de fiecare dată pungă de plastic, fie ea și biodegradabilă. Oamenii care folosesc sacoșele confecționate la „Atelierul de pânză” ajung să le reutilizeze ani de zile.

Mai multe informații despre toate proiectele pe care le desfășurăm, puteți afla pe site-ul nostru oficial, https://www.viitorplus.ro/proiecte/.

IG: În cei 15 ani de activitate în zona de mediu, simțiți că s-a schimbat ceva in societate? Ce lipsește, unde ar mai fi de lucrat?

TC: Da, unele lucruri s-au schimbat, nu toate și nu în ritmul în care ne-am fi dorit. Consider că, există un nivel de conștientizare mai mare al populației și automat și al reprezentanților din diverse instituții sau organizații... un interes mai mare în zona de protejare a mediului, decât era înainte. Dacă ne uităm strict la zona legislativă și aici s-au mai schimbat lucrurile. S-au mai actualizat legislații, există fonduri dedicate pentru zona de mediu. Vrem sau nu vrem, lucrurile vor merge în direcția asta, deoarece este singura noastră șansă să avem parte de un viitor mai bun, de o societate mai verde. E de apreciat și de remarcat că, există această creștere a conștientizării și a implicării unor actori, dar aș zice că nu e suficient. Din păcate, lucrurile nu se petrec în ritmul în care ar fi nevoie. Încă, lucrurile se mișcă foarte lent la capitolul deșeuri. Ar fi trebuit ca până în 2020, România să colecteze 50% din deșeurile municipale, să trimită la reciclare. Ori, noi avem 11%. E de cinci ori mai puțin decât ținta europeană. Deci, facem lucruri, nu mai suntem la 1-2%, cât era acum 15 ani, dar nu am ajuns unde trebuia. Ritmul nostru este încă mult prea încet, față de cât ar trebui să fie.

IG: Cu pași mici, sperăm să facem lucruri mari.

TC: E important că sunt pași înainte, dar când vine vorba de mediu, s-ar putea să nu fie suficient ritmul în care noi facem niște schimbări. De pildă, în zona schimbărilor climatice, oamenii de știință ne avertizează că  acesta e ultimul deceniu pe care îl avem la dispoziție pentru realizarea tranziției către o economie verde, fără carbon. Țintele de reducere a emisiilor de carbon sunt de 50% în acești zece ani care au mai rămas. Dacă ne-am lua după ritmul din trecut, nu avem nicio șansă ca în zece ani să facem această tranziție. Deci, e nevoie de niște schimbări majore, în primul rând. Apoi, să vedem dacă vom fi gata să facem aceste modificări însemnate, pentru că dacă nu... scenariile despre viitor nu arată deloc încurajator.

teia-ciulacu-viitor-plus-kilometrul-bine

IG: Vin semnale de alarmă din toate părțile,  cum vedeți tranziția către ceea ce se numește „economie verde”?

TC: Semnalele vin de mult timp. Cercetătorii ne atrag atenția asupra acestui aspect, de vreo 50 de ani încoace, cel puțin. Ritmul în care implementăm schimbările la nivel legislativ și politic este mult prea lent. Actorii din zona economică sunt obișnuiți cu un mod de a face lucrurile orientat către profit și integrează mult prea puțin aspectele de mediu sau cele sociale în operațiunile lor. Aici, este nevoie de schimbări foarte mari. Câteodată, chiar e necesar să o iei înaintea grupului. Adică, înainte să ajungă legislația să se schimbe, poate sesizăm singuri că trebuie să ne adaptăm, să ne schimbăm modul de a face business, ținând cont de amprenta de carbon și de impactul asupra mediului. Să ne gândim cum putem să îl reducem, să încercăm să ne păstrăm competivitatea. Asta este partea cea mai grea, evident, dar e esențial să ținem cont de ce lăsăm în urmă, prin raportare la propriul business și să ne asumăm această schimbare. 

IG: Să vorbim puțin despre Verde Go, un program pe care Dacia îl susține. E un program educațional care va fi derulat în premieră. Ce urmărește, care sunt obiectivele și ce sperați să se schimbe pe termen lung?

TC: Ca orice proiect al nostru, din sfera educațională și în cazul Verde Go, ne uităm în primul rând, la generația mai tânără. Chiar credem că e important să investim în copii de toate vârstele și în nivelul lor de cunoștințe, de înțelegere și de implicare în zona de protecție a mediului, iar asta nu se poate face fără un program educațional consistent. Așadar, ne-am îndreptat atenția către județul Argeș, pentru început. Aici, ne-am propus să avem cel puțin zece școli participante. Vom începe cu cei mai mici, de la clasele zero, până la clasa a patra. Pentru profesori, pregătim un manual de mediu care să abordeze cele două tematici ale economiei circulare și ale schimbărilor climatice. Cele două probleme globale sunt transpuse în lecții potrivite vârstei copiilor, adaptate predării online și offline, astfel încât ei să poată preda la clasă, măcar o lecție pe lună. Obiectivul principal e să atragă copiii de partea lor în aceste demersuri, să ajungă la schimbări de comportament și implicit la creșterea conștientizării copiilor de la vârste fragede. Sperăm să ajungem la cel puțin 2000 de copii de școală primară din județul Argeș. Pe parcurs, evident, vom dezvolta acest manual de care am povestit, care va fi disponibil în întreaga țară. Orice învățător care-și dorește să aplice aceste metode de învățare non-formale pe teme de mediu cu elevii din școala primară, o poate face. Manualul va putea fi descărcat direct de pe site-urile KilometrulBine și ViitorPlus. Urmează să-l lansăm în următoarele săptămâni. Pe lângă acest demers educațional mai consistent, adresat celor 2000 de elevi, pe care ni i-am propus în acest an în program, adăugăm o componentă de comunicare pentru publicurile secundare: șoferi și societate, în general. Aceasta va avea două canale de comunicare. Pe unul ne dorim să transmitem niște mesaje simple, concrete, practice și elementare. Practic, ce poate să facă fiecare dintre noi, în călătoria spre KilometrulBine: să ne luăm sacoșa de pânză la cumpărături în loc să folosim pungile de plastic, dacă suntem la volan și suntem într-o intersecție sau într-o parcare, unde așteptăm pe cineva, nu are rost să avem motorul pornit. Putem să-l oprim cât staționăm. Când vorbim de deșeuri, locul lor nu e în natură sau la groapa de gunoi. Ele ar trebui să ajungă în containerele corespunzătoare, în funcție de tipul de deșeuri: coșul galben pentru metal, albastru pentru hârtie etc. Acestea sunt câteva dintre lucrurile simple, pe care fiecare dintre noi le poate face. Încercăm să aducem aminte populației de aceste acțiuni vitale, folosind panouri stradale, dar și prin implicare activă, dialog, intervenții în emisiuni radio. Deci, toată componenta asta de comunicare sperăm să ajungă la sufletele oamenilor și să le schimbe un pic atitudinea și conștiința, în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător.

IG: Când ar trebui sa înceapă educația de mediu?

TC: În primul rând, ar trebui să înceapă în familie, înainte să ajungem la grădiniță și la școală. Doar că aici, depinde strict de cât de mult se implică părinții și cât înțeleg, la rândul lor, importanța acestor tematici. Sunt părinți care înțeleg și aplică lucrurile acestea acasă, sunt alții care nu, pentru că nici ei nu au beneficiat la școală de acces la astfel de informații. Contextual, există situații în care se întâmplă invers. Dacă școala ar pune la dispoziție copiilor astfel de noțiuni, aceștia pot să fie cei care-și educă părinții. E un proces complex. Toți suntem într-un proces continuu de învățare. Această etapă nu începe la școală și se termină cu liceul sau cu facultatea, învățăm toată viața. Trebuie să fim deschiși la nou, să înțelegem un pic mai bine ce se întâmplă în jurul nostru, cum se schimbă lumea, de ce are nevoie. Putem să fim niște oameni mai buni, niște persoane mai generoase, să acordăm mai multă importanță comunităților în care activăm. Pentru asta, e nevoie de deschidere permanentă, iar tematica de mediu este un capitol, definitoriu, vital pentru viitorul nostru.  

IG: Ce i-ați spune unui copil, astfel încât să înțeleagă cât mai bine urgența acestei teme globale: protejarea mediului înconjurător?

TC: Natura ne oferă tot ce avem nevoie pentru a trăi în armonie. Din natură ne luăm hrana, natura ne dă aerul pe care îl respirăm, prin intermediul ei, ne luăm materialele din care se confecționează îmbrăcămintea, încălțămintea, etc. Tot ce ne înconjoară, provine din natură. Aceasta ne pune totul la dispoziție. Tot ce trebuie să facem noi este să avem grijă, să o respectăm pentru a putea primi aceste resurse esențiale, pe termen lung, de la natură. Dacă tăiem copacii și rămânem fără păduri, nu o să avem nici lemn să ne încălzim, nici să ne facem mobilă, nici locuri unde să ne plimbăm. Sunt lucruri de bază, pe care cred că le putem înțelege cu toții. Resursele naturii nu sunt nelimitate. Nu trebuie să le consumăm fără să ne gândim că e nevoie de un timp și pentru regenerare. De pildă, un copac ca să crească din nou, e nevoie de o viață de om. De când îl plantăm și până ajunge la maturitate, e nevoie cam de o viață de om. Prin urmare, nu putem să ne așteptăm că astăzi tăiem 100 și mâine o să fie 100 la loc. O să fie peste 70 de ani, dacă îi plantăm.

IG: Circulă acum un nou „trend”, conform căruia inițiativele cunoscute sub numele de CSR, să fie reunite sub conceptul de Sustenabilitate. CSR sau Sustenabilitate?

TC: CSR, Corporate Social Responsability, a fost înțeles, din păcate, în România, foarte mult sub umbrela de comunicare pură, de cum ne poziționăm noi în exterior ca o companie responsabilă prin actele, de multe ori, de caritate pe care le făceam, fie că ajutam un caz social, sau un domeniu cultural, sunt aspecte care nu erau legate direct de partea de business și unde compania dădea o mână de ajutor. Așa au pornit cumva campaniile și demersurile de CSR în România.

Responsabilitatea Socială Corporativă sau Sustenabilitatea într-o companie, au legătură, în primul rând, cu operațiunile de business. Dacă noi nu ne uităm la felul în care producem bunurile și serviciile, la modul în care ne tratăm angajații, la impactul de zi cu zi al acelei activități economice, nu putem să vorbim, nici de CSR, nici de Sustenabilitate. Deci, sustenabilitate, da e un termen corect care poate fi aplicat în orice tip de organizație, nu doar în una economică și ține de felul în care noi ne organizăm activitățile, cât de mult sunt ele în corelare cu mediul înconjurător, cât de mult ținem cont de impactul de mediu și cum îl putem reduce. Dacă nu facem asta noi, acasă, nu putem să avem pretenții de la altcineva sau nu putem compensa prin caritate, lipsa de sustenabilitate din cadrul unei companii. Și da, companiile dincolo de sustenabilitatea propriilor operațiuni au un rol major și în comunitățile în care activează. Pot juca rolul unui cetățean activ și responsabil, ajutând și domenii diverse, nefiind neapărat în legătură directă. Implicarea se poate face prin: redistribuirea unei părți din profit, facilitățile fiscale pe care le au la dispoziție, prin sponsorizări etc. Aceste lucruri ar trebui să vină suplimentar peste layerul de sustenabilitate.

IG: Care e realitatea din teren în proiectele pe care le-ați derulat de-a lungul anilor?

TC: Aici depinde de ce proiect vorbim. Dacă vorbim de proiectul de împăduriri, în sudul țării, avem terenuri degradate, avem terenuri agricole, care nu sunt protejate de perdele forestiere sau așezăminte umane, în aceeași situație, unde ar trebui să investim mult mai mult. Dincolo de ce poate să facă un ONG cu câteva fonduri private, ar trebui să investim la nivel național, din fonduri publice în extinderea suprafeței împădurite și în recuperarea acestor terenuri sau protejarea prin perdele forestiere. Dacă ne referim la componenta educațională, vedem că există aceste demersuri din partea unor ONG-uri sau companii, care înțeleg, susțin educația de mediu, dar nu există suficient interes din partea autorităților care administrează curricula națională și programa obligatorie. De pildă, în România, avem mii, zeci de mii de școli: cum facem să ajungă mesajele acestea la toată lumea? Dacă nu există o abordare coerentă la nivel instituțional va fi un demers foarte greu de gestionat doar prin câteva activități punctuale ale ONG-urilor. Dacă ne raportăm la zona deșeurilor e și mai mare tristețea, pentru că în România încă se aruncă foarte mult, la grămadă. O parte din români, încă, aleg să arunce deșeurile la marginea satului sau a orașului, să evite plata taxelor și a costurilor de salubritate. Aceste realități dureroase, au legătură cu gradul nostru de civilizație, dar și cu lipsa de infrastructură sau cu aplicarea amenzilor corespunzătoare, care nu sunt date celor vinovați. Gropile de gunoi nu sunt suficiente, nu sunt toate ecologice, sunt foarte multe localități, în special în zona rurală, care nu au niciun fel de sistem salubritate, suntem foarte departe de centrele de reciclare. Avem foarte multe măsuri care vin de la UE sau practici care s-ar putea aplica în direcția economiei circulare, și totuși mai avem foarte mult de lucru la acest capitol. Deci, perspectiva realității din teren e una destul de negativă.

IG: Care sunt câteva dintre motivele pentru care oamenii ar trebui să pornească la drum alături de Dacia în călătoria KilometrulBine?

TC: Cred că are legătură cu ce spuneam înainte. Toate lucrurile pleacă de la acțiunea noastră individuală. E necesar ca noi să conștientizăm că suntem un actor relevant, prin deciziile noastre, prin comportamentele proprii, că fiecare chiar poate schimba lucrurile, avem impact prin ceea ce facem. Unii au impact mai mare: dacă ești operator economic sau autoritate publică, evident că deciziile tale vor afecta un număr mult mai mare de oameni. Chiar dacă nu ai vreo funcție importantă, strict la nivelul propriei familii, a comunității din care faci parte, schimbi lucruri și o poți face, în bine sau în rău. Afectăm tot ceea ce ne înconjoară, mai ales la capitolul mediu: prin ceea ce achiziționăm, prin ce aruncăm sau nu, prin activitățile pe care le desfășurăm în timpul liber, plantăm sau nu plantăm, tăiem sau nu copaci etc. Toate pleacă de la deciziile fiecărei persoane în parte și sunt niște acțiuni elementare, pe care toți le putem face ca să ne fie mai bine împreună. În această campanie, prin diverse demersuri, încercăm să le insuflăm tuturor preocuparea, pasiunea noastră față de grija pentru un mediu mai curat, mai verde, mai sustenabil. Sperăm ca mesajele noastre educaționale să ajungă la cât mai multă lume. În acest fel, împreună vom strânge kilometri de fapte bune, către un nou standard de normalitate.  

 

Teia e fondator și președinte al Asociației ViitorPlus din 2006. Împreună echipa, Teia dezvoltă proiecte, implementează soluții cu impact pozitiv, de durată pe teme de sustenabilitate, precum: educație de mediu, energie verde, reciclare, ecoturism etc. În trecut, Teia Ciulacu a activat în țări și organizații diverse, fie că vorbim de: multinaționale, guvern sau ONG-uri internaționale.

Iulia este absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și intern CSR în cadrul direcției de Comunicare și CSR a Renault Group. Pentru mine, viața e mereu o provocare frumoasă. Faptul că m-am născut cu probleme de mobilitate nu m-a împiedicat niciodată să spun „DA” experiențelor minunate, care contribuie la dezvoltarea mea profesională și personală.  Sunt ambițioasă, pozitivă, îmi place mereu să-mi depășesc limitele, să lucrez în domenii diverse și să evoluez. Motto-ul meu este: „Don’t give up & follow your dream”.

Sursă foto: arhivă personală

 

Un articol realizat de Iulia Ghinea, contributor KilometrulBine.ro, stagiar în cadrul echipei de Comunicare și CSR Renault Group România.

Alte articole

adrian_grosoiukilometrul-bine adrian_grosoiukilometrul-bine
„Am fost atât de optimist și am mers atât de bine, încât mi-a ieșit cel mai bun timp realizat de un român la concursul acesta, până acum.” De vorbă cu Adrian Grosoșiu.
ctiune-plantare-copaci ctiune-plantare-copaci
Luna decembrie a debutat cu o nouă acțiune de plantare
ionut-bledea-alergator ionut-bledea-alergator
„Participarea la UTMB reprezintă un vis devenit realitate pentru orice alergător amator”