Kilometrul Bine
human-first-comunicat-de-presa comunicat-de-presa-human-first

Renault susține și în 2025 pompierii români prin furnizarea a 40 de vehicule pentru probele de descarcerare din cadrul competiției naționale a IGSU

  • Human First Program este viziunea Renault asupra siguranței. Dezvoltat împreună cu cercetători, experți și pompieri, programul are un singur obiectiv: îmbunătățirea siguranței tuturor participanților la trafic, în fiecare zi.

  • Local, Renault România susține anual, încă din 2016, Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, punând la dispoziția salvatorilor în toți acești ani peste 400 de vehicule pe care să exerseze manevre de salvare.

  • Organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) între 7–10 iulie 2025, în Piața Operei din Timișoara, Competiția își propune să identifice și să facă schimb de bune practici în domeniul strategiilor de reducere a numărului de victime în urma accidentelor rutiere și a acordării primului ajutor calificat. 

În 2025, Renault reconfirmă sprijinul pentru pompierii români și continuarea parteneriatului cu IGSU, prin furnizarea a 100 de autoturisme pentru probele de descarcerare locale și naționale (40 dintre acestea oferite pentru Competiția care are loc în această perioadă), precum și prin oferirea de resurse tehnice și suport logistic esențial. Prin punerea la dispoziție a unor modele noi de vehicule, Renault contribuie direct la realismul scenariilor de antrenament, oferind echipajelor oportunitatea de a exersa în condiții similare celor din intervențiile reale.

"Pentru noi, la Renault, siguranța nu e doar despre mașini, e despre oameni. Dovadă stă Human First Program pe care l-am lansat și în România acum 3 ani și sub umbrela căruia desfășurăm parteneriatul pentru Competiția Națională de Descarcerare a IGSU. Oferim pompierilor acces la tehnologiile noastre de ultimă generație pentru ca, în momentele critice, să poată salva vieți mai repede și mai sigur. Este modul nostru de a contribui concret la construirea unei mobilități mai responsabile", a declarat Cecilia Tudor, Managing Director Renault South Eastern Europe.

Pe lângă susținerea competițiilor prin oferirea de vehicule, Renault contribuie anual prin diverse formări și traininguri dedicate pompierilor români, pe tema intervențiilor rutiere asupra vehiculelor de ultimă generație din punct de vedere al motorizărilor și tehnologiei, cu scopul de a acționa mai rapid în situații de urgență. 

După ce anul trecut a fost organizată la București o conferință pe subiectul intervențiilor pe vehicule electrice și hibride cu participarea unor traineri și pompieri francezi, anul acesta, în premieră, pompierii români și-au trimis reprezentanți la formările tehnice care au avut loc pe noile modele Renault aflate în Centrele de Formare Tehnică ale Grupului Renault din România.

Pe plan local, parteneriatul cu IGSU a evoluat de la an de an – de la furnizarea de mașini și acces la spații pentru formare pentru a exersa practic situații de descarcere și până la oferirea de informații tehnice concrete prin intermediul specialiștilor Renault care prezintă modelele noi ce se lansează în România. 

Cu pompierii, Renault are un parteneriat special la nivel global - este singurul producător auto care a inclus echipele de salvare rutieră în procesul de inovare și singurul care a angajat un locotenent-colonel pompier în echipele de inginerie din Franța, facilitând astfel colaborarea constantă cu echipele de salvare rutieră. 

În afară instruirii efective pentru situațiile de salvare rutieră, Renault, prin Human First Program, a dezvoltat și alte tehnologii inovatoare la bordul modelelor sale:

  • Renault QRescue – cod QR aflat pe parbriz și lunetă, ce conține informațiile de care au nevoie pompierii pentru a le permite să intervină eficient și în siguranță. QRescue Renault poate economisi până la 15 minute prețioase pentru serviciile de urgență în timpul „orei de aur”, fereastra urgentă de timp în care pacienții trebuie să primească îngrijiri pentru traumatisme înainte de a fi duși la spital.  
  • Fireman access - inovație Renault ce le permite pompierilor să aibă acces direct și rapid în interiorul bateriei vehiculelor electrice, pentru a-și îndrepta furtunurile direct spre această zonă. Timpii de intervenție sunt reduși de la câteva ore la maximum zece minute. În 2025, Renault a lansat inițiativa brevetului universal, considerând că siguranța nu ar trebui să fie o chestiune de brevete și a deschis gratuit brevetul Fireman Access tuturor constructorilor auto.
  • SD Switch - deconectează instantaneu bateria de la rețeaua de înaltă tensiune a vehiculului electric. SD Switch permite pompierilor care se ocupă de un vehicul electric sau hibrid plug-in să lucreze în deplină siguranță.

DESPRE  RENAULT

Renault, marcă istorică de mobilitate și pionier al vehiculelor electrice în Europa, a dezvoltat întotdeauna vehicule inovatoare. Prin planul strategic „Renaulution”, Renault s-a angajat într-o transformare ambițioasă, generatoare de valoare, îndreptându-se către o gamă mai competitivă, mai echilibrată și mai electrificată. Ambiția sa este de a întruchipa modernitatea și inovația în tehnologie, energie și servicii de mobilitate în industria auto și nu numai.

Alte articole

comunicat-de-presa-human-first comunicat-de-presa-human-first
Renault susține și în 2025 pompierii români prin furnizarea a 40 de vehicule pentru probele de descarcerare din cadrul competiției naționale a IGSU
kilpmetrul-bine-500000-de-kilometri-pentru-educatie kilpmetrul-bine-500000-de-kilometri-pentru-educatie
Peste 500.000 de kilometri transformați în educație rutieră pentru copii în cadrul campaniei KilometrulBine
zile-cu-magie-donatii-copii-craciun-fundatia-renault-group zile-cu-magie-donatii-copii-craciun-fundatia-renault-group
Zile cu magie pentru copiii defavorizați din Argeș și Dâmbovița