Kilometrul Bine

Ce iei cu tine în mașină pentru a evita achiziția altor ambalaje?

Sfatul Viitor Plus

Să protejezi planeta este mai simplu decât ai crede, iar noi vrem să îți arătăm că este și la îndemână, tocmai pentru că există anumite articole, pe care le poți lua cu tine în mașină și care pot avea o contribuție semnificativă la protejarea mediului. Cu cât vom fi mai mulți cei care le utilizăm ori de câte ori avem nevoie, cu atât impactul va fi mai mare.

Mașinile fac parte din viața noastră. Ne ajută să ne deplasăm mai ușor, să ne facem cumpărăturile, să călătorim în weekend sau în concediu. Tocmai de aceea, timpul pe care îl petrecem în mașină este unul destul de mare, iar dacă suntem echipați corespunzător în acest timp, vom putea spune despre noi că suntem susținători ai unui mediu mai curat, că participăm activ la protejarea planetei. Și este mai ușor decât am crede. Pentru că mașinile au suficient spațiu de depozitare, putem păstra în interiorul lor un mic kit de articole, cu ajutorul cărora putem reduce ambalajele de unică folosință pe care le generăm. Astfel, evităm ca acestea să ajungă la groapa de gunoi sau în natură.  

Plasticul de unică folosință a devenit o sursă de poluare a râurilor, mărilor și plajelor încât Comisia Europeană a decis să interzică sau să reducă treptat comercializarea anumitor articole de acest tip. De exemplu, caserolele din polistiren expandat se rup foarte ușor, iar bucăți din acestea ajung să fie luate de vânt și apoi mâncate de păsări și pești, care le confundă cu alte surse de hrană.

Potrivit Directivei UE privind plasticul de unică folosință, paiele și spatulele pentru băuturi, bețișoarele de urechi, cutiile din polistiren sau tacâmurile de unică folosință din plastic vor fi interzise. În același timp, va trebui redusă gradual și ponderea paharelor din plastic pentru băuturi, inclusiv capacele acestora și a caserolelor din plastic pentru alimentele gata preparate.

Cu toții avem nevoie de timp pentru a înțelege de ce toate aceste obiecte, dar și altele pe care le utilizăm, fac rău planetei și cum să ne adaptăm la această schimbare. Și cum totul are un început, propunem, ca prim pas, să avem cu noi în mașină câteva articole reutilizabile. Folosite regulat, acestea pot opri zeci sau poate chiar sute de ambalaje, pahare și caserole din plastic să mai ajungă la groapa de gunoi sau în natură, ceea ce înseamnă că dacă fiecare dintre noi face aceste mici schimbări va avea, de fapt, un impact pentru protejarea naturii mai mare decât ne-am imagina.

 

Ce putem păstra în mașină, pentru a evita achiziția altor ambalaje?

Când plecăm într-o călătorie mai lungă cu mașina, putem lua cu noi o sticlă reutilizabilă, pe care să o umplem cu apă, pentru a nu mai fi nevoie să cumpărăm băuturi în recipiente de unică folosință de pe drum.

Putem avea la noi și alte obiecte pe care să le putem refolosi, precum lavetele din materiale textile sau sacoșele reutilizabile. Pe cele din urmă, le putem utiliza ori de câte ori mergem la cumpărături.

În cazul în care călătorim cu mașina către o destinație unde ne putem bucura de un picnic în natură, putem lua cu noi farfurii, tacâmuri și pahare care se pot reutiliza, evitându-le astfel pe cele de unică folosință. Întotdeauna este mult mai confortabil să utilizăm propriile lucruri, cu care suntem obișnuiți. În același timp, suntem și prietenoși cu natura.

 

Obiceiuri care duc la reducerea consumului de articole de unică folosință

Pe lângă toate aceste obiecte pe care le putem reutiliza, avem nevoie și de un „kit” de bune obiceiuri, pe care să le respectăm în trafic și acolo unde mergem.

Dacă avem drumuri mai lungi și oprim să bem o cafea sau să luăm masa, putem rămâne la masă în locul respectiv. În acest fel, nu vom mai lua la pachet preparate și băuturi în ambalaje de unică folosință, care – de cele mai multe ori – sunt din plastic sau sunt plastifiate.

Este nevoie de efort și concentrare pentru fiecare mică schimbare. Cu fiecare bornă pe care o vom depăși, vom reuși, în schimb, să fim tot mai aproape de Kilometrul Bine.

Împreună, putem face călătoria spre Kilometrul Bine mai ușoară pentru noi toți!

Un articol realizat de Asociația Viitor Plus.

Alte articole

arunc-deseuri-p arunc-deseuri-p
Arunc deșeurile doar în locurile special amenajate
De%C8%99eurile-biodegradabile-%C8%99i-compostul-1 De%C8%99eurile-biodegradabile-%C8%99i-compostul-1
Deșeurile biodegradabile și compostul
consumul-de-resurse-sustenabilitate-kilometrul-bine consumul-de-resurse-sustenabilitate-kilometrul-bine
Consumul de resurse scade dacă sunt aplicate principiile economiei circulare