Kilometrul Bine

Cum colectăm separat becurile?

Dacă vrem să facem un BINE mediului înconjurător și să ne protejăm sănătatea în același timp, trebuie să învățăm să colectăm separat mai multe tipuri de deșeuri.

Cu toții ajungem să avem în casă, la un moment dat, becuri arse pe care vrem să le aruncăm. Cel mai rapid ne-am putea gândi că ele trebuie aruncate în tomberonul pentru sticlă, deoarece acest material reprezintă peste 80% din componența lor, așa-i?

 

200 de tone de becuri ajung la gropile de gunoi anual, în România

Echipamentele de iluminat trebuie colectate însă separat, în spații special amenajate, deoarece sunt formate și din alte materii prime: plastic, metal, praf fluorescent și mercur (un metal greu, toxic).

Mercurul este una dintre cele mai periculoase 10 substanțe chimice pentru sănătatea umană, alături de plumb și arsen, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. De-a lungul timpului, sute de mii de tone de mercur au fost eliberate în mediu, iar în prezent, nivelurile substanței în atmosferă sunt cu până la 500% mai mari decât nivelurile naturale, arată Agenția Europeană de Mediu. (1)

Datele unei organizații care colectează deșeuri din echipamente de iluminat arată că anual, în România, aproximativ 200 de tone de becuri ajung la gropile de gunoi. (2)

 

Ce ar trebui făcut? Becurile, LED-urile, tuburile de neon pot fi predate centrelor sau punctelor de colectare specializate în acest sens. Magazinele mari și centrele comerciale au astfel de containere, care de cele mai multe ori, au forma unui cilindru. De asemenea, magazinele care comercializează astfel de produse au obligația legală să asigure clienților posibilitatea de a preda echipamentele uzate.

 

Veniți alături de noi în călătoria spre KilometrulBine. Împreună, putem face această călătorie spre mai bine, mai curat, mai verde, mai educat.

Un articol realizat de Asociația Viitor Plus.

 

 

Alte articole

De%C8%99eurile-biodegradabile-%C8%99i-compostul-1 De%C8%99eurile-biodegradabile-%C8%99i-compostul-1
Deșeurile biodegradabile și compostul
arunc-plastic-p arunc-plastic-p
Arunc plasticul și metalul doar în coșul galben
reciclare-becuri-viitorul-plus-1 reciclare-becuri-viitorul-plus-1
Cum colectăm separat becurile?