Kilometrul Bine

Beneficiile colectării separate a materialelor reciclabile

KilometrulBine înseamnă atât grijă pentru tot ceea ce facem când suntem la volan sau când stăm în trafic, cât și grijă pentru un mediu mai curat, în care resursele ajung să fie reutilizate, nu risipite.

Așa cum legile naturii spun că nimic nu se pierde, totul se transformă, ceea ce noi aruncăm poate deveni din nou materie primă pentru activitățile economice. Chiar dacă poate nu vom obține vreun beneficiu direct, faptul că ajutăm la economisire, într-o societate care consumă din ce în ce mai multe resurse, ar trebui să fie suficient.

Pe lângă reducere și reutilizare, un rol important într-o economie circulară îl are reciclarea. Pentru ca produsele pe care le folosim și le consumăm să ajungă la noi, sunt folosite cantități mari de ambalaje (carton, plastic, sticlă, aluminiu etc.).

separare-deseuri-dacia-kilometrul-bine

 „De ce să colectăm separat deșeurile?”

O mare parte dintre aceste ambalaje ar putea intra din nou în circuitul economic, ca materie primă, dacă ar fi reciclate. Procesul nu este nici simplu și nici rapid. Este nevoie de timp și de efort din partea noastră, iar reciclarea trebuie să genereze venituri care să pună în mișcare un întreg lanț de operatori economici, care să trateze sau să pregătească deșeurile reciclabile și să le transporte la reciclator.
Deșeurile de ambalaje reciclabile sunt cu atât mai atractive (mai ușor de valorificat), cu cât sunt mai curate și mai bine sortate. Chiar dacă tehnologiile actuale permit separarea mecanică a deșeurilor, un recipient din plastic scos din deșeurile menajere, contaminat cu resturi alimentare, nu va avea niciodată valoarea de piață a unui recipient curat, colectat separat.

Cum colectăm corect?

Succesul reciclării stă, înainte de toate, în sortarea deșeurilor reciclabile, pe care trebuie să o facem – acasă sau la muncă. Două operațiuni sunt importante în această etapă: îndepărtarea resturilor organice și compactarea pentru reducerea volumului.

1. Eliminarea resturilor de alimente, de lichide și a grăsimilor este esențială - un ambalaj cu resturi de mâncare este considerat contaminat, iar acesta este principala cauză pentru care multe dintre deșeurile de ambalaje nu mai ajung să fie reciclate. În funcție de tipul de ambalaj, operațiunea poate fi realizată prin golirea, curățarea, scurgerea, clătirea sau spălarea acestora. La final, este necesară uscarea ambalajului folosit.

Există și deșeuri reciclabile care nu mai pot fi recuperate dacă au fost contaminate cu resturi alimentare. Astfel, recomandăm: 

  • identificarea acelor modalități care nu afectează potențialul de reciclare al deșeurilor reciclabile; 
  • atenție la colectarea separată a hârtiei și cartonului, care pot fi contaminate și dacă sunt amestecate cu alte reciclabile, care nu au fost curățate și uscate; 
  • colectarea separată a sticlei, pentru că se poate sparge și poate compromite celelalte ambalaje reciclabile, iar cioburile reprezintă un risc pentru cei care manipulează sau sortează deșeurile;
  • pentru a le crește șansele de a fi reciclate - în lipsa unor opțiuni specifice puse la dispoziție de operatorul de salubrizare - hârtia, cartonul și sticla ar trebui duse la containerele stradale dedicate sau la un centrele de colectare.

 

2. Compactarea ambalajelor reciclabile – fie că vorbim de plierea cutiilor de carton sau de strivirea PET-urilor și a dozelor de aluminiu – este importantă pentru a le reduce volumul, atunci când sunt transportate, astfel încât costurile să fie mai mici.

Ce anume se reciclează?

Chiar dacă deșeurile reciclabile sunt amestecate atunci când sunt colectate - nu însă cu deșeurile menajere - ele pot fi reciclate cu succes. 

După colectare, deșeurile reciclabile trec oricum printr-o stație de sortare. 

Doar în cazul plasticului, sortarea se face pe mai multe fluxuri: 

  • PET transparent;
  • PET colorat;
  • recipiente de detergent, șampon, săpun lichid din HDPE (polietilenă de înaltă densitate);
  • găletușe de iaurt și smântână din PP (polipropilenă);
  • folie transparentă;
  • folie colorată;
  • polistiren expandat;
  • cutii din carton cu film de aluminiu și plastic pentru lapte și suc.

După sortare, unele deșeuri reciclabile, precum sticla, metalul, hârtia, cartonul sau PET-ul, își găsesc ușor cumpărători. Folia de plastic, pe de altă parte, este mai puțin căutată. Alte ambalaje reciclabile - așa cum sunt recipientele din HDPE și PP -  mai au nevoie de încă un intermediar, care să le proceseze înainte de a fi trimise la reciclatorul final.

Există și ambalaje sau articole din plastic care nu se pot recicla. De exemplu: 

  • ambalajele din plastic care conțin și aluminiu (pungi de chips și snacks);
  • ambalaje de ciocolată și napolitane);
  • folia alimentară de împachetat; 
  • caserolele pentru mâncare din polistiren expandat;
  • periuțele de dinți.

 

Pentru mai multe detalii despre regulile pregătire a deșeurilor reciclabile, puteți vizita și https://hartareciclarii.ro/doza-de-reciclare.

Putem să reducem consumul de resurse și să renunțăm pe cât posibil la articolele de unică folosință. Putem fi, totodată, responsabili față de mediu și asigurându-ne că deșeurile de ambalaje, pe care le pregătim înainte de a fi colectate separat, au șanse mari să fie reciclate.

Veniți alături de noi în călătoria spre KilometrulBine. Împreună, putem face această călătorie spre mai bine, mai curat, mai verde, mai educat.

Un articol realizat de Asociația Viitor Plus.

 Sursă foto: www.canva.com, accesat 15 noiembrie 2021.

Alte articole

reciclare-baterii-asociatia-viitor-plus reciclare-baterii-asociatia-viitor-plus
Reciclarea bateriilor previne poluarea mediului
colecatre-selectiva-kilometrul-bine colecatre-selectiva-kilometrul-bine
Beneficiile colectării separate a materialelor reciclabile
sticla-p sticla-p
Arunc sticla doar în coșul verde